Promateris anunță aderarea la United Nations Global Compact, cea mai mare inițiativă pentru sustenabilitate corporativă din lume. În același timp, Promateris publică raportul ESG (Environmental, Social, Governance) pentru anul 2021
Promateris anunță aderarea la United Nations Global Compact, cea mai mare inițiativă pentru sustenabilitate corporativă din lume. În același timp, Promateris publică raportul ESG (Environmental, Social, Governance) pentru anul 2021, al doilea raport realizat de companie pe această temă.
„Responsabilitatea unei companii începe cu o înțelegere clară și o comunicare transparentă aprocesului de luare a deciziilor. Prin urmare, aderarea la UN Global Compact vine să completeze angajamentul nostru față de activitățile sociale, de mediu și de bună guvernanță. Suntem hotărâți și motivați să îndeplinim un rol major în tranziția către un viitor bazat pe produse biodegradabile și compostabile care vor contribui la decarbonizarea sectorului industrial din România, dar și la reducerea amprentei de carbon globală”, a declarat Tudor Georgescu, CEO Promateris.
Prina derarea la UN Global Compact, Promateris își ia angajamentul să sprijine cele Zece Principii ale acestei inițiative privind drepturile omului, mediu, bună guvernanță și combaterea corupției, dar și să contribuie la atingerea celor 17 obiective de dezvoltare sustenabilă, incluse de către Organizația Națiunilor Unite în Agenda de Dezvoltare Sustenabilă 2030.
Conform raportului ESG pentru anul 2021, care include și rezultatele de sustenabilitate ale companiei pentru 2021, Promateris a înregistrat anul trecut o reducere de 100% a producției de polietilenă. De asemenea, compania a reciclat 1.707 tone de deșeuri industriale bio-based și a reintrodus 89% dintre acestea înapoi în producție în același an, urmând ca restul de 11% să fie reintroduse în producție în 2022. Promateris are o rată de reciclare de 100% a deșeurilor industriale bio-based.
Pe parcursul anului trecut, Promateris a obținut o finanțare de 500.000 de lei pentru instalarea de panouri fotovoltaice, fiind primul pas al companiei în vederea tranziției către energie verde. Totodată, compania a demarat investiția în dezvoltarea locală a granulelor din amidon de porumb, materia primă din care sunt realizate ambalajele biodegradabile și compostabile. Acest proiect va aveaun impact major asupra sustenabilității lanțului de aprovizionare, dar și asupra dezvoltării economiei locale. Odată ce stația va fi pusă în funcțiune, Promateris va deveni prima companie din Europa Centrală și de Est care produce materie primă pe bază de amidon de porumb.
În2021, compania a efectuat o serie de investiții în dezvoltarea laboratorului propriu de R&D în vederea dezvoltării continue de produse cu impact de mediu redus și care să respecte principiile economiei circulare.
„Sustenabilitatea stă la baza dezvoltării afacerilor Promateris și în anii ce urmează. De mai bine de cinci ani de zile ne-am reorientat eforturile către furnizarea de valoare adăugată clienților noștri, precum și în direcția creării de oportunități pentru toți partenerii și angajații noștri. De asemenea, ne-am implicat și continuăm să ne implicăm în comunitățile locale prin acțiuni sociale și de mediu și prin îmbunătățirea lanțurilor noastre de aprovizionare” a declarat Tudor Georgescu, CEO Promateris.
Raportul ESG al Promateris pentru anul 2021 poatefi accesat pe site-ul companiei, la următorul LINK.
Înperioada 2018 și 2021, Promateris a investit peste 50 de milioane de lei în ambalaje bio-based și vizează investiții adiționale de încă 75 de milioane de lei în această direcție în următorii cinci ani, în proiecte care respectă principiile Pactului Verde lansat de Uniunea Europeană. Promateris vizează atingerea unei cifre de afaceri de 500 de milioane de lei până în 2025 și EBITDA de 75 de milioane de lei. Grupul intenționează să ducă la îndeplinire acest plan prin menținerea și creșterea afacerilor în piețele cheie în care deja activează, dar și prin intrarea pe noi piețe și dezvoltarea portofoliului de produse.